ITALIANO (e sotto romeno)
Siamo nella Domenica dell’Ortodossia, quando ricordiamo che nell’843 a Costantinopoli, dopo molti secoli travagliati di chiarificazione e stabilizzazione della fede, dopo secoli di eresia iconoclasta in cui molti cristiani furono perseguitati per non aver voluto rinunciare alle icone del Salvatore Gesù Cristo, della Vergine Maria e dei santi, l’imperatrice Teodora dell’Impero bizantino è riuscita a riunire i vescovi dell’epoca e l’ortodossia è stata restaurata sulle sue vere fondamenta. Nella prima domenica di Quaresima, festeggiamo sempre questa Domenica dell’Ortodossia, per ricordarci più precisamente ciò che ci definisce come identità cristiana, per evitare di cadere in convinzioni estrànee alla giusta ortodossia.
In questa domenica riceviamo sempre, per la lettura, la Pastorale del Santo Sinodo della Chiesa Ortodossa Romena, di cui leggerò le idee principali: “Grazia, gioia e pace da Dio Padre, Figlio e Spirito Santo, da noi paterna benedizione, amati fedeli uomini e donne. Fin dal periodo apostolico, la Chiesa ha dovuto affrontare per secoli eresie e scismi, cioè deviazioni dalla verità della fede. Gli eretici e tutti coloro che sono caduti in vari errori hanno diviso i cristiani, alcuni per ignoranza e altri per motivi personali. Per fermare gli erranti, la Chiesa ha organizzato sìnodi locali e, quando le eresie si sono diffuse, sono stati organizzati sìnodi ecumènici, a cui hanno partecipato le gerarchìe di tutta la Chiesa.
Nell’ottavo e nono secolo, nella Chiesa cristiana c’erano persone che non vedevano più l’utilità di venerare le icone, che non capivano perché le celebrazioni dovessero essere così lunghe, perché fosse necessario tanto digiuno e preghiera. Ai cristiani che volevano preservare il significato autentico della Chiesa venivano tagliate le dita e il naso, la testa veniva schiacciata tra due icone e le icone venivano gettate nel fuoco. Se vi capiterà di incontrare icone del periodo compreso tra l’VIII e il IX secolo, vedrete icone molto piccole, realizzate in miniatura, che potevano essere nascoste dalle mani dei persecutori eretici in qualsiasi momento.
Così, nell’843, al Concilio di Costantinopoli, organizzato dall’imperatrice Teodora, il patriarca Metodio di Costantinopoli, insieme ai vescovi, testimoniò la vittoria della Chiesa su tutte le eresie dei primi otto secoli. Compose un testo chiamato Synòdikon, in cui presentò l’insegnamento ortodosso, condannando tutte le eresie, e ordinò il ristabilimento del culto delle icone nelle chiese sacre. San Teodoro lo Studita, abate del monastero di Studion, dice chiaramente che l’onore dell’icona di Cristo è rivolto alla Persona di Cristo: “L’icona di Cristo non è altro che Cristo, ovviamente a parte la differenza di sostanza, come è già stato dimostrato più volte. Perciò il suo culto è anche un culto di Cristo, poiché non si adora qualcosa della materia dell’icona, ma solo Cristo, colui che è raffigurato in essa“.
Le icone sacre dipinte nelle nostre chiese sono state la bibbia vivente, perché hanno un ruolo importante nell’accrescere la pietà cristiana. L’icona è un mezzo per comprendere meglio l’opera salvifica del Salvatore Gesù Cristo. I cristiani devoti hanno onorato le icone che raffigurano le feste reali, la Madre di Dio e le icone che raffigurano i volti dei santi. Partecipando alle Sante Celebrazioni, alle funzioni e agli inni nelle nostre chiese, i fedeli aumentano la loro pietà grazie alla presenza spirituale dei santi, dipinti nelle icone.
Amati fedeli, una buona azione di grande valore è la carità verso i bisognosi, i sofferenti o i malati, che non hanno nessun altro. Sostenendo chiese o monasteri, come i fondatori, i fedeli governanti o i nobili del passato della nostra Chiesa ancestrale, compiamo azioni che sono iscritte nel Libro della Vita. Queste buone azioni rappresentano la dote spirituale o la luce della nostra anima nella vita eterna. Per questo motivo la Chiesa ortodossa rumena ha ordinato, sette decenni fa, che la domenica dell’ortodossia in tutte le chiese del Patriarcato rumeno si facesse una colletta chiamata Fondo missionario centrale. Le somme raccolte venivano e vengono utilizzate per realizzare progetti e programmi sociali e filantropici. C’è ancora bisogno di sostenere i luoghi di culto e le strutture sociali appartenenti alla Chiesa. Grazie a questo fondo, sarà possibile sostenere anche le comunità al di fuori dei confini nazionali, soprattutto quelle che non hanno un luogo di culto.
Utilizziamo il tempo della Quaresima per aumentare la preghiera e le opere buone, sperando di poter godere spiritualmente della grande festa della Risurrezione di nostro Signore Gesù Cristo. Vi abbracciamo con amore paterno e preghiamo che “la grazia del nostro Signore Gesù Cristo, l’amore di Dio Padre e la comunione dello Spirito Santo siano con tutti voi! Amen. —– Daniele, Patriarca della Chiesa ortodossa romena e tutti i Gerarchi del Santo Sinodo”.
ROMENO
Duminica Ortodoxiei, chemarea lui Filip și a lui Natanael – (Ioan 1, 43-51)
Suntem in duminica Ortodoxiei, in care amintim ca in anul 843 la Constantinopol, dupa multe secole tulburatoare legate de clarificare si statornicie a credintei, dupa secolele ereziei iconoclaste in care multi crestini au fost prigoniti pentru ca nu voiau sa renunte la chipurile Mantuitorului Iisus Hristos, ale Maicii Domnului si ale sfintilor din icoane, imparateasa Teodora a Imperiului Bizantin a reusit sa ii aduca la un loc pe episcopii vremii, si s-a reinstaurat ortodoxia pe adevarata ei temelie. Tot timpul in prima duminica din Postul Mare vom avea aceasta Duminica a Ortodoxiei pentru a ne aminti mai cu exactitate ceea ce ne defineste ca identitate crestina, pentru a ne feri de caderile in intelegeri straine de Ortodoxia cea dreapta.
In aceasta duminica primim mereu, pentru a citi, Pastorala Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, din care voi citi principalele idei:
„Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, de la noi părintești binecuvântări, iubiti credinciosi si credincioase, Încă din perioada apostolică, Biserica a trebuit, secole la rând, să facă față ereziilor și schismelor, adică abaterilor de la adevărul de credință. Ereticii și toți cei căzuți în diverse rătăciri au făcut dezbinare între creștini, unii din neștiință, iar alții din motive personale. Pentru a opri rătăcirile, Biserica a organizat sinoade locale, iar când s-a constatat o amploare a ereziilor, au fost organizate Sinoadele Ecumenice, la care au participat ierarhi din întreaga Biserică.
In secolul 8 si 9, in Biserica crestina erau oameni care nu mai vedeau rostul inchinarii la icoane, nu intelegeau de ce slujbele trebuie sa dureze atat de mult, de ce este nevoie de atata post si rugaciune. Crestinilor care voiau sa pastreze intelesul autentic al Bisericii le erau taiate degetele, nasul, le erau strivite capetele intre doua icoane, iar icoanele erau aruncate in foc. Daca veti intalni icoane din perioada secolului 8-9 veti vedea multe icoane foarte mici, realizate in miniatura, care puteau fi ascunse oricand de mana prigonitorilor eretici.
Asadar, in anul 843 in cadrul Sinodului de la Constantinopol organizat de Imparateasa Teodora, Patriarhul Metodie al Constantinopolului, impreuna cu episcopii au mărturisit biruința Bisericii asupra tuturor ereziilor din primele opt veacuri. El a alcătuit un Sinodicon, în care a prezentat învățătura ortodoxă, condamnând toate ereziile, și a dispus restabilirea cultului icoanelor în sfintele biserici. Sfântul Teodor Studitul, starețul Mănăstirii Studion, precizează foarte clar că cinstirea icoanei lui Hristos se îndreaptă către Persoana lui Hristos: <<Icoana lui Hristos nu este altceva decât Hristos, evident afară de diferența de substanță, cum s-a arătat deja de mai multe ori. De aceea și închinarea ei este o închinare la Hristos, întrucât nu este închinat ceva din materia icoanei, ci numai Hristos, Cel asemănat în ea. Iar cele ce au o singură asemănare au și o singură închinare>>.
Sfintele icoane pictate în bisericile noastre au reprezentat biblia neștiutorului de carte, fiindcă ele au un rol important în sporirea evlaviei creștine. Icoana este un mijloc de a înțelege mai bine lucrarea de mântuire adusă de Mântuitorul Iisus Hristos. Creștinii evlavioși au cinstit icoanele care reprezintă praznice împărătești, pe Maica Domnului și icoanele ce înfățișează chipurile sfinților. Prezenți la Sfintele Liturghii, la slujbele și ierurgiile ce se oficiază în bisericile noastre, credincioșii sporesc în evlavie, datorită prezenței duhovnicești a sfinților pictați în icoane.
Amati fedeli, o faptă bună de mare preț este milostenia față de cei aflați în nevoi, suferinzi sau bolnavi, care nu mai au pe nimeni. Prin sprijinirea bisericilor sau a mănăstirilor, asemenea ctitorilor, domnitori credincioși sau boieri din trecutul Bisericii noastre strămoșești, săvârșim fapte ce se înscriu în Cartea Vieții. Aceste fapte bune reprezintă zestrea spirituală sau lumina sufletului nostru în viața veșnică. De aceea, Biserica Ortodoxă Română a rânduit, cu șapte decenii în urmă, ca la Duminica Ortodoxiei să se realizeze în toate bisericile din Patriarhia Română colecta numită Fondul Central Misionar. Sumele colectate au fost și sunt folosite pentru derularea de proiecte și programe de asistență socială și filantropică. Este încă nevoie de sprijinirea lăcașurilor de cult și a așezămintelor sociale ce aparțin Bisericii. Prin acest fond, vor fi sprijinite și comunități aflate în afara granițelor țării, in special cele care nu au un lacas de cult.
Să folosim timpul Postului Sfintelor Paști pentru a spori în rugăciune și fapte bune, nădăjduind că ne vom bucura duhovnicește de Marele Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Vă îmbrățișăm cu părintească dragoste și ne rugăm ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți! Amin. —– Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si toti ierarhii Sf. Sinod”
